Oglinda şi bobul de ghindă

Dacă viaţa-i o oglindă,

Ce o ţii, strâns, în mâini,

A mea este un bob de ghindă,

Ce-l port adesea între sâni.

Dar bobul meu este tot singur,

Se zbate între două punţi,

Ascunzând bine comoara

Fecioriei, până-n nunţi.

Dar unde îl puteam ascunde

De pigmei şi de iudei,

De demonii de sub punte,

Decât în dosul unei chei.

Oglinda ta  e fermecată,

Îţi este muză şi iubită,

Din dosul ei, o nestemată

Se dă drept bobul de ghindă.

Îţi dă puteri nebănuite,

Te poartă-n crângul tău din vis,

Te strânge-n laţul fericirii,

Iar tu te crezi în paradis.

Acolo, ai găsit misterul

Şi tot sensul unei vieţi,

Acolo, s-a făcut transferul:

Fecioria, pe harul a trei poeţi.

Te-a-ncurajat de-a lungul vieţii,

Ţi-a dat nectarul unei flori,

Iar tu, în zorii dimineţii,

Îi trimiteai mereu scrisori.

În zori de zi, seară de seară,

Ea-ţi apărea fermecătoare

În straiele zânei de gheaţă;

Era muza ta, nemuritoare.

Acuma, a venit în grabă

Să-şi ia plata în natură;

Ţi-ai scos versul la tarabă,

S-o plăteşti din scriitură.

2012-01-30