Patimi

E prea târziu să-mi ceri surâsul

împietrit în taina unei nopţi de vis;

pot să-ţi ofer o lacrimă în plânsul

cireşilor ce-n primăveri au nins…

văd că-n sufletu-ţi, mereu, e noapte,

de când l-ai pierdut şi ai uitat

să alergi prin iarbă moale, şi din toate

florile, s-alegi doar una care n-a trădat;

e prea târziu şi pentru simfonia

unui suflet pur, nevinovat;

demonii trădării-ţi vor frânge armonia

umbrelor ce se pogoară din înalt,

care te aşteaptă la răscruce

să-i aşterni şi versul cel sărman

multe patimi vei ţine-n palme, şi o cruce

peste cântul rece, ce ajunse un morman

de necuvinte şi de neiubire,

fără dragostea cea oarbă, ascunsă-n flori,

dusă spre o altă izbăvire;

tu pierdut, întru vecie, printre nori,

căutând surâsu-n lacrima din zori…

Eli Gîlcescu – 28-04-2012