vineri, 29 august 2014

Dor de dor înflorit

Nici laptele nu mai are gustul trifoiului
nici busuiocul gustul miresii
nici grădina din ce în ce mai singură
deznădăjduită clătinare
când iarba abia își ține firul,
adăpostind mâinile de odinioară
pe jumătate cumpănă a blândeții,
până acolo unde iluzia unui zâmbet
în nemișcare înalță chipuri la întâmplare
răstălmăcind, vrând-nevrând,
clocotire grea
toamna
tot gând întunecat
tot soare prăbușit
tot cântec zbucnit dinăuntru,
fără veste să mai vie și fără foame
cuvinte acoperite sub glie
în lungul nopții
tăceri 
tot așa în strigătul cocoșilor
peste ziua de-un deget
alt rând de straie
alt dor de dor înflorit


duminică, 17 august 2014

Aprinse răstimpuri de vară


Dacă m-ai întreba despre iubire,
gândurile noastre, de-a pururi lumini,
nopții-nsetate cântări,
cât mai aproape de stele,
izvor de sărut...
Dacă m-ai întreba de fuga sub glie,
învăluind neguri împrejur,
necuprinsul ochilor,
o lume peste lumi,
diminețile noastre,
iar și iară zi... 

vineri, 15 august 2014

LUMINA ÎN CHIP DE ÎNGER


(Lucas, prima aniversare – o lună)

Din somn mă trezești odată cu zorii
când păsări mai stau încă pe cuib
necălcate ierburi ochii, gura,
uși întredeschise, darul spre mâini,
întâmplare, rostire atât de cuminte
când fulgeri tinerețe în floare,
flori, flori peste tăceri ce leagă
povești neîncepute, ecouri,
jocul lacrimii... pustiu


Scrinul iubirii





















Ne-am întâlnit.
Ne-am întâlnit pe tăcute, într-o vreme cu nume ce trec peste a muntelui palmă, când nopțile cele de viață ne cheamă, cele ce știu să împace o lume, s-o crească cu râvnă, întreagă, cu mâna largă, cu fruntea sus, sus, rodind printre vii. Ne-am întâlnit, pătrunși de-un cântec ce inimi desfată lăute. Ne-am întâlnit nemuritori pentru o clipă, pe un val de vorbe, înveșnicind scrinuri, la fereastra copilăriei, fără ascunzișuri toate, în chip cuviincios și cu rânduială, dragostea lui Iar, sărutul, o minune de altfel, cu lupii laolaltă, zodiacul cu femei, nu mai vine nimeni... Și mă încumet, sub vraja poeziei, de trecut puntea și muntele din mine, acolo unde „iar seara când se lasă cu răcoare, și cerul se întunecă în frumos“, niciodată cuvintele, niciodată.

Eli Gîlcescu
9 August 2014
Târgu Jiu

miercuri, 13 august 2014

Un vis peste pajiștea verde


Când fiecare sărut
Un strai de iubire
Frunzișuri în freamăt de taine
Fiecare copac alt strai de sărut
Iar închipuiri, iar priveliști
Și visul cu șoapte –
O lume a mea în lumea cealaltă
O lume ești tu
(curge cu greu)
Încă mai crede, m-așteaptă

sâmbătă, 2 august 2014

Nesfârșit nimicul


Iar fulger fără ploaie,
Nori de piatră, pe tăcute,
Ochi de cer, atâtea lumi
Aclamă pe nimica...

Doar jalea la paradă
Mai seacă gânduri, 
Nimeni nu îi știe glasul, ochii,
și-ndărătul lor, nimicul...

Azi, fără strigăt,
Prin vremi, te chem, mă chemi,
Suflet fără tihnă,
Nopți la rând, nimicuri...

Taumaturg prin noi

Magie fără-ncetare 
în tot largul
un gol
în tot golul
doar tu
mă vezi
cum prin toate
glas de lumină
în mâinile mele
dorul de dor
apa de apă
povestea cu norii
cu vântul
cu noi


Eli Gîlcescu