Grădina-și dezmiardă auzul

Acolo dau de capăt prin troscotul de ploaie 

pământul încă rabdă, plugul nu-l ascultă...
o singură cărare împacă de cu seară 
cuvinte încurcate în partea ei cea goală

Singura iubire bate, bate ploaia 
mai cu suflet ziua – aceasta-i voia ei –
când vrea încă-o jertfă despicată-n flăcări 
și nu-ndrăznim nimica... genunchii-s încă verzi